Arhiva

Cum spune Galway, exista o memorie a mirosului, o arhiva, la unii mai mare, la altii mai mica. Si nu e vorba aici doar de parfumuri sau miros de levantica.

Arhiva mea olfactiva e vasta, dar neselectiva. Imi amintesc mirosurile aleatoriu si fac asocieri ciudate. De exemplu cand se imprimavarase acum cateva saptamani si in loc de copaci inmuguriti mie mi s-a parut ca miroase a prenadez… Si pac! O lovitura in moalele amintirilor, sifonierul mi s-a rasturnat in cap. Eu cu bunica-miu, pe la vreo 4-5 ani, mergand in vizita la atelierul de cizmarie al fostului lui patron, sau mesterul, cum spunea, pentru ca ii fusese ucenic. O camaruta intunecoasa, scule de taiat, ciocane, flecuri, pingele, fete de pantofi, piele, talpa, prenadeeez! Si cum imi spunea bunica-miu sa-i spun batranului aluia gras “sarut mana”, si eu nu intelegeam de ce, ca doar saru’ mana e pentru femei.Si stateam ascultand ce povesteau ei, istorii de demult, si nu ma plictiseam.

Si asa cum toate astea au navalit subit in minte, ca prin minune au si disparut, si-am ramas sa ma intreb daca tot ce imi aminteam a existat de fapt vreodata.

Dancing my dance

Ar trebui sa scriu ceva aici, nu? Ei, uite, sunt complet neinspirat. Sunt complet expirat si intr-o jenanta stare de durere la basca. Ma uit doar in jurul meu, scot un cap pe holul de la acest Hotel Californian, si ma doare grav in bascheti. Ii am atarnati de gat, cu doua sireturi, la fel cum am legat umerasele cu camasi, si ma doare in cot. Ma doare in coada. De fapt coada aia ma doare cel mai rau.

The stance

…M-am intors brusc pe calcaie si am luat-o spre statia de metrou, vreo 300 de metri spre Sud, sau Nord, sau mama naibii. Nu am auzit ce i-am spus. Doar am inceput sa merg apasat, in ritm de pas militar. M-am hotarat sa nu ii mai raspund la telefon si era vara. August. Nu am auzit, sau asa cred, ca nu am auzit ce i-am spus.

21-22

Eu aveam 10 ani in Decembrie 1989. Pe 21, cand mama era la mitingul din Piata Palatului ma plictiseam rau in casa. Taica-miu nu ma mai lasa de vreo 2-3 zile sa ies pe afara, era cu urechile in Europa Libera, dar dat mai incet decat de obicei. La televizor nu era nimic pe vremea aia si in afara de citit nu prea aveai ce face in casa, asa ca citem. Nu mai tin minte ce, romane de aventuri sau asa ceva. Cred ca era vacanta, ca nu imi aduc aminte sa fi mers macar la scoala.

Calistrat Hogas – Pe drumuri de munte

Sa-mi bag ceva, drace, am devenit pudic. Cum o chema pe iapa lu’ plicticosul ala din titlu? Pff. Ma rog, eu mi-am amintit de niste serpentine luate in viteza prea mare pe la Posada, de sarituri in pat [!!!] si de vodca cu cola. A, si de cea mai proasta pensiune din Busteni, zisa si Pescarus. Ba nu, dar am uitat cum ii zicea. Anyway, avea vedere la munte: o vedere, pusa in rama. Dar ne-am simtit bine, ca eram intre prieteni. Era prin ’99. Si ascultam muzica proasta.

Terapie pentru creier

In ultimele zile m-a apucat mania filmelor. De la clasice pe care le ratasem sau nu le digerasem cum trebuie, pana la chestii mai noute dar recomandate, unul sau doua pe seara tot au fost. Aseara eram in pauza de inspiratie si m-am apucat sa ma uit prin folderul de downloaduri, poate-poate imi face ceva cu ochiul. Si am dat peste o mica bijuterie naiva de animatie japoneza: My Neighbor Totoro, a lui Miyazaki.

Ah, ce tratament ideal pentru un creier obosit si niste nervi prea intinsi! Cu toate canoanele anime, filmul asta simplut m-a trimis inapoi intr-o copilarie a inceputului anilor 90, cu desene animale, multe venite din japonia pe filiera franceza, o lume naiva si cuminte. Uneori din lumea asta care nu mai exista decat in amintiri cetoase te vezi mai clar pe tine insuti, intr-un viitor care e departe de ce iti imaginai cand erai copil. Si atunci ai un moment in care tragi aer in piept si gandesti o jumatate de secunda spre viitor, si nu mai incerci sa intrevezi pe care din nenumaratele lui fire te va duce viata. Te lasi un pic in fotoliu  pe spate, zambesti si esti linistit, chiar daca stii ca momentul asta de naivitate si libertate o sa dispara peste o clipa. Pentru ca exact in secunda aia nu mai conteaza.

Protected: O prostie

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

Lolozand printre poze

Sa moara ce-am pe casa, am o revelatie care ma face sa ma simt bine. Sau, ma rog, la fel de bine ca atunci cand eram pe la liceu, de fapt prin curte pe la baschet, sau pe la Paul, sa-mi scuze Bonus pacanelele, ca ma enervau. Ce ziceam? A, ca beam vodcute cu alde vedete, da’, na, sa nu dam nume, ca facem formatii de rahat de… rahat. Asa.

Ideea e ca am aceeasi chelie azi, cum o aveam si intr=a un’spea. E de bine, nu?

2006

Cred ca eram semi-fericit. Ce e dupa coltula ala, n-am aflat nici pana azi.

Objects in the rearview mirror

Citind un CV al unei fete am incercat sa calculez ce varsta are dupa anul in care a terminat liceul. Si mi-a zburat gandul la ultimele mele zile de liceu si brusc am avut un gol absolut in creier: nu puteam sa stabiliesc cu exactitate anul! Am muncit cateva secunde din greu si lucrurile s-au legat. Doar scrisesem si pe blog. Bine ca e soare si caldut afara. Se poate o ploaia mocaneasca si vant rece va rog?