Cred ca eram semi-fericit. Ce e dupa coltula ala, n-am aflat nici pana azi.
calatorii
M-am hotarat unde imi fac o vacanta de iarna, una ca lumea, de doua saptamani, dupa ce upgradez Volvozaurul la un model mai apropiat de zilele noastre: la Nord Kapp, cel mai nordic punct al Europei. Au ajuns in Norvegia niste oameni cu un Corsa, deci drumul in sine nu e de nefacut. Bani si timp sa ai, eventual rabdare sa iti faci planul de bataie din vreme. Niste reni la ei acasa si aurora boreala, astea-s chestii care iti raman amintiri o viata! Iar niste frig, ceata, stanca si zapada n-or strica, ce atata mare-soare-plaja…
PS: o alta varianta a traseului pana la Capul Nord aici.
Later edit: bai, daca ma gandesc, mai degraba pun la punct rabla mea si ii dau bice la anu’. Se baga careva sa sponsorizeze cu benzina, am auzit ca in tarile nordice e scumpa si S40-ul consuma mult? 
De ce m-am razgandit: pai uite-l pe unul care a mers la Nord Kapp cu Dacia 1300!
Desi vara se cam apropie de sfarsit, prin narile mele abia acum a inceput sa se simta adierea sarata de plaja si mare. Sunt convins ca n-o sa imi ajunga nici pe o masea concediul asta, dar tocmai de aia vreau sa-l petrec in maxima leneveala. O bere pe prosop, sub o umbrela mi-e suficenta anul asta. Ma rog, una pe ora. 
Si countdown-ul a inceput, ETA 3 zile!…
Mi-a adus aminte Zoso de o poza pe care am mai pus-o mai demult, dar s-a pierdut la momentul cand am schimbat domeniul. O poza care asa a iesit, cam asa era lumina, eu doar am sters un semafor pentru vase care strica armonie [am pus poza originala, lasa incolo semaforul]. Si asa mi-a venit o pofta de calatorii…
Weekendul asta a inceput la un moment banal, adica vineri seara, intr-un loc previzibil, pe o terasa. Subsemnatul era la o bere rece si se intreba ce face fratele motociclist, ca plecase intr-o excursie destul de lunga, spre radacinile lui rurale din Bucovina. Dupa un telefon rapid aflu ca omul era in mare pana, undeva pe langa Piatra Neamt, fara sperante sa rezolve in seara respectiva. Asa ca trebuia a doua zi sa vada ce-i de facut.
Sambata dezastrul era evident. Motorul avea o bobina de inductie prajita, iar bateria se facuse muci, probabil gratie unei improvizatii cacacioase de la releul de incarcare. Omul campase langa o pensiune de langa Bicaz si statea sa se intrebe cum ajunge acasa, cu motocicleta eventual in bagaj. Solutia salvatoare a venit de la un prieten care era dispus sa il ajute cu o camioneta si s-al aduca cu tot cu mobra inapoi la Bucuresti. La 12 mi-a sunat telefonul si la 12 jumate eram cu amicul respectiv in truck pe drumul spre Moldova. I-am dat bice repede, cu cateva sandvisuri la pachet si am facut cei 400 de kilometri in vreo 5 ore. Fata lui Speedy fluturand palaria la echipa de salvare care ajungea glorios in curtea pensiunii a facut toti banii.
Ne-am invartit un pic si am studiat situatia. Service-ul auto din Bicaz era paralel la capitolul moto, partaitoarea nu mergea decat intr-un cilindru, bateria era muci si se facea tarziu. Asa ca am preferat sa ne luam o camera la pensiune si sa-i tinem de urat amaratului pana a doua zi, cand urma sa ne intoarcem.
Paranteza. Pensiunea baraj de la Bicaz e parlita rau. Pentru un sutar am avut parte de o camera decenta, cu baie si incalzire, curata, dar cu un miros infect de canal. Cred ca fosa septica era ascunsa sub camera noastra. In sala de mese nu se fuma, asa ca am inceput sa-i inteleg pe englezi, cum e sa fumezi o tigara din cand in cand cu berea in fata pub-ului. Serviciul era asigurat de doi baieti de liceu speriati de un patron isteric, care erau bine intentionati, dar complet idioti. La capitolul mancare singura persoana de la bucatarie a furnizat niste gratare cu cartofi si salata decente, la preturi mult peste nivelul serviciilor, in timp record. Record de lung. ma rog, berile Ursus, Gosser si Peroni (aveau 10 din fiecare la frigider si erau 20 de musterii la carciuma, inclusiv niste rusi si “italieni”) erau vreo 6 lei. Dar reci la fot, in buza cortului au fost ok, iar racoarea padurii si a muntilor din zona au facut seara tare misteaux.
In fine, cu capul destul de mare pentru scalp, din vina berilor de pais’pe feluri, la 10 ne-am apucat de treaba. Sa luam un mic dejun insemna o ora pierduta aiurea, asa ca am baut cafeaua, ne-am dezmeticit si am inceput sa adunam. In trei oameni vanjosi, de tip omuletul lui Gopo, am reusit destul de repede sa urcam motocicleta in camion, cu roata din fata totusi afara. Am asigurat-o cu chingi cat se poate de bine si i-am dat bice. Erau inca 400 de kilometri inapoi.
Un mic popas am facut pe undeva pe la Bacau. O bomba de popas pe marginea drumului, unde am baut o bere jumate pana sa vina 3 ciorbe, din care doua calde si una rece. N-am mai stat sa ne enervam si am uschit-o mai departe bombanind. Drumul de la Bicaz la Bucuresti a fost nesperat de liber (bai, nebunii aia din Piatra Neamt au senzatia ca e statiune turistica acolo, au constuit telegondola, au centru de informare turistica… come on, e un oras amarat, nici Udrea nu va crede!), doar ca destul de multe radare ne-au incetinit. Cu camionul oricum am avut viteza de croaziere de 100 km/h, asa ca nu e vorba de curse sau altceva. Pan’ la urma dupa 5 ore jumate eram acasa din nou. Am azvarlit motocicleta jos din bena, l-am salutat pe proprietar si l-am sfatuit sa renunte la carpeli, sau cine stie pe unde dracu mai ramane in pana, si am taiat-o acasa. Per total a fost o excursie de voie de nevoie, dar funny, cu o bere la racoarea de la Bicaz, cu un drum, ca nu mai mersesem atat prin tara de mult si cu o mica aventura pentru to’arsau’ motorist, care s-a perpelit nitel la foc mic, cu ideea ca a ramas dracului pe coclauri si “Sunt singurel, bing bang, printre copaci, bing bang”, pana mea, ca n-a sponsorizat Sprite motorina.
Pe urma am facut un dus, ca eram complet imputit si am zis sa scriu pe blog toata povestea. Poze descriptive mai jos.
PS: am luat o buna lectie de negociere, despre cum se cumpara o drujba de la 7 milioane la 2, la un semafor, pe un pod in reparatii. GG!
Hopa, ca a dat drumu’ la net la Bulgaria. Si cum n-are omu’ ce face seara, scrie tampenii p-aici. In orice caz, e misto deocamdata. Seara e racorica, ziua e soare, ploaie subtire. Deci nici macar weather dot com nu e infailibil. Revin cu niste dulceata de trandafiri, salata de castraveti si zacusca.
Ma gandeam sa nu ramana dezamagiti miile de cititori ale acestui blog da faptul ca n-o sa mai scriu nimic cam o saptamana. Mii de bombe, oamenii s-ar ingrijora ca am patit ceva. Eh, maxim o sa ma loveasca vreun fulger pe in-mod-normal insoritul litoral bulgaresc. Zic asa pentru ca prognoza e nasoala. Deci o sa ma bronzez la lumina becului. In fine, macar mai las naibii munca deoparte. Daca prind cumva firicelul de net, poate ne mai auzim, dar nu promit. Dobri Vecer!
E incredibil cum oameni inteligenti si cu o cultura masiva, enciclopedica, pot sa o ia razna din motive cat se poate de comune. E cazul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care s-a ticnit rau dupa ce fiica lui, Iulia, a murit la 18 ani. Tipul s-a apuca de spiritism ca sa discute cu ea, a primit pe cai oculte planurile pentru un castel si s-a apucat de construit. Rezultatul este in orasul Campina, la doar 100 de kilometri de Bucuresti si poate fi vizitat oricand. Eu am fost de mai multe ori, cu diversi prieteni cand ne plictiseam pe Valea Doftanei, la casa de vacanta a nevesti-mii. Continue Reading
Am fost pana acum de 3 ori in Grecia in concediu, m-am simtit foarte bine, dar anul asta o sa sar peste baia in Marea Egee. Nu atat ca mi-ar fi frica de greve si de miscarile de strada provocate de masurile guvernului lor, in incercarea de a salva tara in al 12-lea ceas de faliment. Mai mult asa, de-al dracu’. Pentru ca-i stiu pe greci cum sunt, inclusiv din relatii personale (normal, cunostintele se exclud ). Sunt lenesi, xenofobi, laudarosi, primitivi si delasatori. Astia sunt grecii profunzi, asa cum aproape ca i-a inteles Kazantakis. Asa ca o sa-mi caut in alte directii locul in care sa zac la odihna o saptamana vara asta.
… da’ ma simt bine ca nu i-am cheltuit aiurea. M-am plans eu mai demult ca s-au dus pe copca economiile mele, chiar acum, in perioada asta cacacioasa, dar nu-i dracu’ asa negru. Ultimii 250 de euro i-am cheltuit pe un bilet de avion pana la Paris. Pentru mama. Vroia de cand lumea sa ajunga acolo. Si sa fiu inteles, pe vremea lui Ceausescu parea un vis irealizabil. Plus ca pe atunci altceva era cultura franceza in Romania: filme, muzica, carti. Apoi dupa revolutie nu au fost bani si de asa ceva. E, uite acum, in anul in care mama face 60 de ani s-a putut.
O sa stea la niste prietene care locuiesc acolo, deci cheltuielile o sa fie subtiri, mancare si plimbare. Deja e mai entuziasmata decat un copil si ma distreaza chestia asta. Mi-a pus un miliard de intrebari, cum se face aia, cum ailalta.. In fine, am lasat-o sa descopere singura, o sa fie misto, mai ales ca n-a mai fost niciodata singura in strainatate. De fapt n-a mai fost decat intr-o excursie in RDG acum o gramada de ani, deci o sa fie frumos. Asa ca maine o duc pe mama la aeroport, si nu pot sa nu ma simt bine ca am facut asta. Daca nu-i luam eu biletul de avion poate nu mai ajungea la Paris niciodata. E un sentiment placut cand vezi ca ai ajutat pe cineva sa-si indeplineasca un vis!
