Am un gust amar in gura cand vad cati oameni se gandesc cu nostalgie acum, cand pe ecrane ruleaza episodul final din seria Harry Potter, la prima parte din saga, de acum 10 ani. Un gust acru-amarui, ca un exces de suc gastric, semn al unui viitor ulcer, dovada unui stomac imbatranit: eu eram prea mare pentru Harry Potter chiar si acum 10 ani. Altii poate erau mai tineri in 1942, in Casablanca.
Bonus 1: Tilul original era The Incredibly Strange Creatures, or Why I Stopped Living and Became a Mixed-up Zombie, dar nu l-au putut folosi din cauza ca era pe teava la alt studio Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb.
Bonus 2: Stii cu ce titlu a rulat in unele tari The Talented Mr. Ripley? The Mysterious Yearning Secretive Sad Lonely Troubled Confused Loving Musical Gifted Intelligent Beautiful Tender Sensitive Haunted Passionate Talented Mr. Ripley!
Bonus 3: cel mai prost film din lume, inegalabilul Ed Wood cu Plan 9 from Outer Space.
Nu stiu exact ce mi-a venit sa revad The 25th Hour, dar bine am facut. Mi-am amintit cum e Spike Lee in momentele bune, cu aceleasi obsesii si clisee, dar parca de fiecare data privite/expuse din alte unghiuri. Ed Norton era in perioada in care avea roluri unul si unul, aici el jucand un traficant de droguri care isi petrece ultima zi in libertate, inainte de 7 ani grei de puscarie. Il secondeaza cei doi buni prieteni ai sai, Philip Seymour Hoffman in rolul profesorului inadaptat si Barry Pepper (pe care mi-am propus sa-l mai studiez, ca e un tip cu potential) fiind brokerul smecher si baiatul de viata. Un punct in plus pentru Brian Cox care face un rol interesant ca tatal lui Norton, care nu are cu fiul sau o relatie tocmai simpla. Un film pe de-a intregul recomandat, motiv pentru care ofer si o mostra de Spike Lee at his best.
Nu prea am mai scris de filme, nu am mai vazut nimic care sa ma impresioneze, nici macar in mod negativ. Dar filmul asta m-a dat pe spate. Adaptation este povestea lui Charlie Kaufman, scenaristul cunoscutului Being John Malkovitch, care dupa succesul filmului se afla in pana de inspiratie. El incearca sa scrie un scenariu pe baza unei carti, dar psihotic si blocat nu reuseste sa lege ideile. Nu are rost sa povestesc mai departe pentru ca tocmai scenariul este personajul principal in filmul asta, iar Charlie Kaufman isi construieste in mod genial propria persoana. Trebuie spus doar ca Nicolas Cage face un dublu rol excelent, Meryl Streep e la nivelul ei obisnuit si am descoperit un Chris Cooper care joaca absolut demential, de altfel el a luat si un Oscar in 2002. Dar, asa cum am mai spus, modul in care e dezvoltat scenariu face toti banii. Dansand pe marginea ridicolului, umorului si psihoticului, povestea reuseste sa isi pastreze echilibrul. Nu stiu cum dracu am reusit sa ratez filmul asta pana azi. Probabil la fel cum le-am ratat si pe cele de pe destul de lunga mea lista de filme “de vazut” pe care o pierd si o rescriu in mod regulat.
S-ar putea sa spui “Meh, si cine era asta, cu numele greu de pronuntat”. Dar daca as spune Kobayashi, lucrurile ar fi probabil mai clare. Culmea, tipul a jucat intr-o gramada de filme bune, dar a reusit sa ramana discret, aproape anonim. Desi mi-a lasat impresia ca ar fi putut fi un actor mare. Mai multe detalii si filmografia pe All movie, site-ul pe care il folosesc drept resursa de film, de cand mizeria de Imdb a trecut automat pe varianta in romana.
Titlul e inselator. E de fapt un mic film docu-reportaj [cred, specialistii sa ma bata] despre folosirea cuvintelor oscene in societate. Nota 10 baietilor de la ATF (ANATC, cacat, asa ii zice acum, scuze de cacat), pentru efortul depus, rezultatul e un taza-pac foarte hazliu. Favorita mea este cucoana isteata de la dictionare si Irina Margarina Dristor, care inca are sechele cu al ei “Fuck you” tradus in “Du-te dracului”, sictirita la maxim, cred de filmele romanesti din anii 90, cu abuz de pula si de pizda (slav, huh???). Puya are minte si ma surprinde acum si atunci, ca plm, e grele cu englezismele. Intrebarea retorica: cine sunt de fapt Malone Muistu si marsavul de Alzdaam? 
Nu mai stiam de ce mi s-a parut mie Charlie’s Angels un film de rahat, chiar si pentru o comedie nereusita. Fin’ca cele trei gratii arata ca de la, sa ma scuze Mardei, de la Cosoaia. Adica una e insipida ca fisetul lui taica-miu de pe balcon (Cameron Diaz), ailalta e buna de taur la corida, cu gatul ala de taur si privirea bovina, iar ultima… hm… n-am vazut asiatica slaba cu curul mare de cand era Bruzli mic copil. Lamereala mai mare de film, rar.
Am ezitat sa ma uit la filmul asta pentru ca ma asteptam la ceva gen Rocky sau asa ceva, cu pumni in mecla si sange pe pereti. Nu e deloc asa. Povestea e simpla, a unui luptator profesionist de wrestling ajuns pe final de cariera, care incearca in al doisprezecelea ceas sa-si puna viata in ordine si sa repare greselile din tinerete. Mickey Rourke isi joaca propria viata si o face al naibii de bine. Dar surpriza vine de la Marisa Tomei, de la care nu asteptam mai nimic, insa care face rolul stripteuzei trecute credibil si sensibil. Si la 45 de ani arata al naibii de bine. Detalii si pe imdb.
Sylvester Stallone, Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Eric Roberts, Bruce Willis, Mickey Rourke, Arnold Schwartzenegger… N-am tourette si nici nu m-am apucat sa insir toti actorii de filme de actiune pe care-i stiu. Sunt doar niste oameni care fac parte din distributia filmului The Expendables. O adunatura impresionanta, ceea ce ma face sa cred ca filmul va fi o porcarie, pentru ca asa se intampla de obicei. Totusi o sa-i dau o sansa, pentru ca sunt curios de ce va iesi. Trailerul se poate vedea la Zoso.
 | ipo on Ete mimoza! |
 | Galway on Ete mimoza! |
| Galway on Ete mimoza! |
 | Galway on Terapie pentru creier |
| Galway on Terapie pentru creier |
