Ladies and gents, redactia jocuri si concursuri va prezinta The Scarlet Furies!
jocuri
Nu imi vine sa cred prin ce mijloace simple, alea de care zic in titlu, te poate face un om sa iti murdaresti pantalonii una-doua. Din seria jocuri PC de ajungi la cap cu nervii, am reusit azi sa termin Darkfall 2 Loghts Out. In care jupanul Jonathan Boakes, cu ajutorul maestrului Matt Clarke, face un regal de horror britanic cu toate ingredientele de rigoare: un far, un sat de pescari din Cornwall, cateva fantome ambigue si efecte de sunet “scarce”, dar la momentul potrivit. Un concediu de 3 saptamani la Fetch Rock, la o bere stout cu Spivey, in beraria de la marginea portului, ar face toti banii. A, si cu niste ghost stories, la gura sobei, evident! 
E stiut ca in Romania pirateria e in floare, mai ales in domeniul jocurilor video/PC. Cauza principala e educatia romanului cum ca de ce sa plateasca, daca gaseste moca pe net. Il doare la basca de faptul ca niste oameni au muncit la produsul ala, s-au bagat bani, care trebuie recuperati. Si ca, daca toata lumea ar fura de pe net, nu ar mai face nimeni jocuri, maxim un tetris gratuit online. Recunoasc, si eu piratez uneori. Dar, sa nu uitam alta cauza care ne impinge catre hotie: preturile magaresti la jocuri pe care le practica magazinele din Romania! Ia uite ce spune unul din oamenii care chiar se spetesc sa faca jocuri din astea, spre distractia noastra:
[Coming soon: ca tot n-am mai scris de un secol de jocuri, review la Heavy Rain - The Origami Killer, imediat ce-l termin a doua oara, ca vreau sa mai surprind niste detalii si sa fac un final diferit. Stay put!]
Evident, ca doar d-aia am ajuns la varsta la care am ajuns, ca sa-mi iau consola de jocuri. Matur, huh? E, asta cu consola a fost de ceva vreme, iar acum sunt in perioada de acomodare. Initial mi-a fost super greu sa ma obisnuiesc cu modul de control format din 2 joystick-uri digitale si o armata de butoane (4 stanga + 4 dreapta + 4 triggere). Dupa care mi-am dat seama ca am luat-o cam tare cu un shooter destul de complex cum e Killzone 2. Mi-am facut mana putin cu Uncharted 2, dar am gasit in sfarsit cel mai bun joc pentru un noob in ale consolelor: Heavy Rain.
Si, verisorule, e ceva greu de realizat pe un PC gameplay-ul la jocul asta! Pe langa avantajele feedback-ului din controller, mai adauga si posibilitatile multiple de a arunca cu el in toate directiile pentru a obtine diverse miscari si rezultate si ai dat de naiba. Ore bune de joc, cu o anumita oboseala resimtita pe care n-am avut-o pana acum pe PC, dar si satisfactii pe masura. Jocul merita un review mai pe larg cand il termin. Pe scurt e un cross-genre intre un adventure la persoana a treia cu un film interactiv si presarat cu cateva momente ine alese de actiune contra timp. Grafica misto si pe TV-ul de 103 cm arata chiar mult, mult mai bine decat pe un monitor de PC.
Asa ca acum sunt in plina perioada de incalzire. Ramane ca dupa ce termin Heavy Rain sa pun mana sa-mi cumpar un router si sa-mi aranjez reteaua prin casa, casa ma folsesc si de capacitatile wireless ale consolei. Pana atunci abia astept sa o tai de la munca si sa ma asez in cur pe covor cu o bere si scrumiera langa mine, mai mult de decor asa, ca nu pot lasa prea mult mainile libere. Ce, nu-i adevarat, jocurile sunt o activitate foarte matura, nu?
Suntem vii?
OK, am inteles, cum ziceam mai jos, imbatranesc, ma scol de dimineata, lipseste sa-mi cumpar o sacosa de rafie si sa umblu cu mainile la spate ca mosii aia comunisti. Da’ chiar sa nu ma mai descurc cu un rahat de joc de calculator?
Care-i chestia? Pai zilele astea sunt singur acasa, nevasta-mea e cu familiunul in Austria, la bai. Dap, nu se mai poarta Herculane sau Govora, se poarta Austria si nu le mai zice mofete, se cheama spa. Si cum ma plictiseam eu duminica pe acasa am zis sa caut pe net un shooter decent. Am cautat ceva mai vechi, sa mearga si pe rasnita mea de calculator, darcare sa fi avut la momentul respectiv recenzii bune. Am luat pana la urma Far Cry. Doar ca n-am reusit sa trec nici de primul nivel. Ma ardeau baietii aia rai de n-aveam aer. Si nici rabdare nu prea am avut, asa ca dupa mai putin de o ora m-au apucadnervii si l-am dezinstalat. Ce naiba, parca acu’ o suta de ani eram meserias la Return to Castle Wolfenstein sau Medal of Honor? Au devenit jocurile astea mai complicate sau mi-am pierdut eu reflexele? Am zis sa imi acord inca o sansa, asa ca am luat si F.E.A.R. (primul, ca al doilea sigur ruleaza ca naiba la mine). Diseara daca am chef sau cel tarziu maine mai bag o fisa, mai incerc o data. Daca nici cu asta nu ma descurc, e clar. O sa raman la adventure si eventual un Tetris pe nivel de incepator…
N-as fi zis ca un joc pe Nintendo DS oate sa fie asa de captivant ca Time Hollow. Am stat sambata in casa vreo 6 ore si m-am jucat non-stop. Fumegau singure tigarile in scrumiera si nici nu mi-am dat seama cand s-a scurs timpul si am halit cateva beri reci! E un adventure cu o poveste interesanta, un gameplay ingenios si care reuseste sa treaca de limitarile consolei si sa te faca sa nu te mai dezlipesti de el. In cateva zile probabil ca o sa-l termin si o sa-i fac un review complet.
In alta ordine de idei, la concurenta cu el stau si asteapta pe PC Still Life 2 (care nu a avut review-uri prea bune) si Secret Files 2 Puritas Cordis, iar azi am vazut ca s-a lansat si A Vampyre Story 2: A Bat’s Tale. Dupa o perioada in care a fost penurie de adventure-uri noi, se pare ca in fine studiourile isi revin si arunca pe piata tiltluri atragatoare. Urmeaza deci o vara palpitanta la capitolul asta. Dar pana atunci o sa incerc sa scriu un post mai pe scurt si despre Barrow Hill, un joc pe care l-am terminat zilele trecute. Si, bineinteles, o sa trag tare mai departe si cu Time Hollow.
L.E.: De fapt A vampire story 2 nu s-a lansat, dar am citit undeva ca nici mult nu mai e. Pana atunci bine ca exista toturi marfa pe piata de jocuri adventure.
Mare inventie consolele astea portabile de jocuri pentru cei care merg mult cu metroul! De obicei mergeam cu muzica in casti si cu nasul in vreun ziar sau in Catavencu. Dar am inceput sa iau cu mine Nintendo-ul si sa o ard pe Piratii din Caraibe. Treaba, frate! Era la on moment dat cat pe ce sa uit ca trebuie sa cobor, pentru ca eram ocupat sa hacui cu sabia nistre monstruleti nasoi, care aruncau in mine cu bulgari de foc ca niste bulangii!
Chiar ma intrebam daca exista ceva forumuri pentru console portabile, pe unde sa gasesti oameni care vor sa faca schimb de jocuri pentru DS. Ca sunt cam scumpute daca le iei pe cai oficiale, parca nu iti vine sa dai $20 pe un joc si sa constati dupa aia ca nu te distreaza. Sau asta o fi de fapt norma si sunt eu prea obisnuit cu pirateria… Pirateria din Caraibe, zic! 
[Nota: Posturile din categoria jocuri s-ar putea sa nu te intereseze daca nu te pasioneaza cat de cat distractia pe calculator, mai ales nisa adventure. Asa ca daca e cazul poti sa sari peste articolele astea. ]
Eu sunt fan adventure/quest de cand am pus prima oara pe Monkey Island. Cred ca am jucat peste 50 de titluri si am ajuns sa ma pricep un pic la genul asta de jocuri. Asa ca am inceput sa-i inteleg si limitarile. Este vorba de libertatea limitata de actiune, liniaritatea (trebuie sa faci asta ca sa poti sa ajungi la aialalta), complicatiile de sorginte artistica (actorii care interpreteaza personajele trebuie sa fie niste profesionisti, povestea trebuie sa fie decenta si sa integreze puzzle-urile, suficient de lunga ca sa aiba cap si coada). Toate astea suprapuse peste un numar redus de potentiali cumparatori face ca genul sa nu produca mai mult de 5-6 jocuri bune intr-un an. Desi am jucat titluri excelente, etaloane ale sectiunii adventure (Syberia, The Longest Journey, Dark Fall, Still Life), recunosc ca a aparut in ultima vreme un vag iz de monotonie. Daca povestea nu e iesita din comun, puzzle-urile, personajele sau grafica duc la o experienta placuta, darfara sa te dea pe spate.
Totusi. Am jucat un titlu care iesea din tiparele conventionalului, cel putin la nivelul modului de joc. Destinat initial consolelor, Indigo Prophecy (Fahrenheit in Europa) a ajuns pana la urma si pe PC. Si pot sa spun ca oamenii de la Quantic Dream au facut o treaba interesanta. Jocul este un fel de film interactiv, cu multe secvente in care miscarea personajelor este chiarcaptura directa 3D, cu o poveste politista noir si cu o atmosfera apasatoare. In general firul jocului se desfasuara intr-o combinatie de puzzle-uri clasice, secvente contra cronometru si combinatii de taste in stilul clasic al consolei. De asemenea, alegerea replicilor si a actiunilor pe care le face jucatorul determina evolutii diferite ale povestii, desi toate converg in acelasi final. Grafica este reusita, dar nu impresioneaza, insa folosirea thnicii split screen, impreuna cu o “regie” bine gandita, te fac sa intrii adanc in pielea personajului. Pe deasupra se aseaza atmosfera grea si indicele de “depresie” al personajului, care in caz ca scade sub anumite niveluri il impinge pe acesta la sinucidere. Per total, desi sfarsitul scenariului e dezamagitor, jocul este foarte placut de jucat. Si mai ales aduce o perspectiva noua asupra uzatului gen adventure.
Am cam lungit-o cu descrierea de mai sus, dar ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca Indigo Prophecy ar putea fi un deschizator de drumuri. Un gen hibrid care sa aduca la un loc jocurile care iti pun mintea la treaba cu filmul interactiv pe care de atatia ani ni-l promite degeaba Hollywood-ul. Sa intri intr-o poveste pe care o poti modifica dupa propria vointa si sa rezolvi tu insuti problemele personajului mi se pare una dintre cele mai tari combinatii din viitorul apropiat. Implicatiile pe care le poate avea acest hibrid film/joc pot duce la avansul integrarii mediului online cu televiziune si consola de jocuri sau PC-ul mai repede decat au facut-o cu pasi marunti in ultimii ani.
Si ca sa inchei, iata un trailer al urmatorului proiect Quantic Dream, care ar trebui sa apara pe piata in 2009 pentru Playstation: Heavy Rain. Atentie! Este vorba de gameplay propriu-zis si nu de cinematice sau introduceri.
Yet another p & c. Dar de data asta 3D, persoana 1. Ceea ce din start e un dezavantaj. Nu stiu de ce se chinuie developerii de adventure sa faca universuri 3D cand ele, pur si simplu, nu se potrivesc genului. In afara de Overclocked A History of Violence, n-am vazut adventure decent pe sistem 3D. De aia mi-e si frica de Nikopol, oricat l-as iubi ei pe Benoit Sokal (ok, de fapt pe Kate Walker).
So, poveste: Incepe binisor, personajul principal e inginer care a lucrat choiar la Hindenburg (cel mai mare zeppelin al lumii) si e prins, evident, intr-o sarada ciudata. Dar de aici jocul o ia razna. Povesti aiuristice, cu maifioti, tradatori si alte bazaconii, de nu l-ar crede nici Danut, nepotu-miu. Nu te atrage in actiune de loc.
Voci: Varza. Asta e tot ce pot sa spun. Zdrente, niste actori care interpreteaza rolurile complet neplauzibil, replici seci si, desi nu rau scrise (pentru un joc) care suna fad si surd. Concluzia e ca nu reusesc sa te atraga de loc in actiune.
Mecanica & grafica: Proasta e putin zis. Orice jucator de point-and click sau adventure o sa injure destul de des printre dinti. Cum naiba sa faci un puzzle, daca trebuie permanent sa ridici “privirea” ca sa reusesti sa te uiti la problema pe care o ai de rezolvat? Mai ales cand asta implica atentie si concentrare.Grafica e ok, dar nu exceleaza
Puzzle: Diverse, unele interesante, altele greutze, altele cretinoide. Unul anume, un soi de sudoku, m-a scos din minti si m-a facut sa cau pe net un walkthrough. Per total nu e rau, destul de distractiv.
Concluzie: Un joc bun numai pentru impatimitii de adventure, fara o poveste credibila sau antrenanta, cu puzzle-uri ok, dar per total slab. Nu il recomand.
*Vocea lu’ Segutza: miscare bad, puzle good, exceptie sudoku bad, personaje necredibile, nu mi-a placut finalul. Dixit.
*Nota: Segutza s-a jucat cu mine destule jocuri advenure, deci cred ca eu cred ca e oportuna si parerea ei. Avantajul acesti gen de joc este ca se poate juca si in doi oameni, evident, Segutza fiind chibitz. 
