Se iau toate ideile, gandurile si sentimentele care se gasesc in camara din spatele mintii. Se spala bine pana cand devin netede si se toaca marunt, marunt. Amestecul obtinut se introduce in oala de presiune si se tine la foc mic pana se omogenizeaza. Pasta obtinuta se scurge de orice puritati, se clateste cu luciditate rece si se baga in blender, la turatie medie. Nu se serveste deloc, doar se priveste cu amuzament.
Pofta buna!
Dupa ce m-am balacit o vreme prin banalul cotidian, am inceput sa devin umpic mai atent la detalii, ca, nu-i asa, lumea asta vasta in care traim se reduce la detaliile din firele de par. De preferinta blonde. Cu introducerea asta m-as mira sa mai citesti in continuare. Continue Reading
Pentru ca ma plictisem, am facut un grafic chiar in timpul meu liber. Na, belea!
Noaptea care tocmai a trecut a inceput cu cateva beri, cum ii sade bine oricarei nopti. Dupa ce era cat pe ce sa reusesc performanta sa gresesc trei oua ochiuri, am zis ca ar fi cazul sa ma bag in pat. Stiu, nu e bine sa mananci oua noaptea, dar la fel se spune ca nu-i sanatos sa bei prea multa bere si sa fumezi, legende scornite de oameni rauvoitori.
Sa fi fost vreo 1 cand m-am culcat, deci pe la 2 eram deja in lumea viselor. De fapt e impropriu spus in lumea viselor, pentru ca abia ma apucam de treaba. Am inceput cu un Power Point, in care nu reuseam deloc sa aranjez niste grafice. Era momentul ala cretin in care mouse-ul iti face figuri si zboara cursorul pe ecran de capul lui, asa ca am luat o pauza si m-am dus sa dau zapada. Cred ca de le efortul fizic m-au apucat naduselile, sau incepuse zapada sa se transforme intr-un cosmar, oricum, m-am trezit leoarca de transpiratie. Ar fi trebuit sa imi schimb bluza de pijama cu un tricou usca, dar noaptea era de smoala si somnul era lipicios. Am adormit la loc.
M-a cuprins o stare undeva la limita dintre constienta si vis, din care m-am dezmeticit abia cand mi-am dat seama ca incalecasem perna si invarteam spasmodic din ambele glezne. Cred ca am avut un dog dream, dar l-am uitat. Asa ca m-am pus pe scris pe Twitter. Cred ca m-am certat cu cineva, pentru ca simteam cum ma umplu de nervi, asa ca m-am intors la Power Point, cu forte proaspete. Am facut graficul in Excel si l-am importat apoi in prezentare, dar am inchis-o fara sa salvez, sau s-a oprit curentul, asa ceva. Oricum, a urmat o perioada de blackout, pana cant mi-am dat seama ca trebuia sa ma duc sa vad o garsoniera, undeva pe langa sinele de tren. M-am gandit ca trebuie sa fie chiria mica, pentru ca probabil sunt enervante zgomotele de vagoane clantanind peste macaze si locomotive fluierand, fluierand, bai, dar ceasul asta nu se mai opreste?
Am pus alarma peste inca o jumatate de ora si am inceput sa dorm in reprize scurte, intrerupte doar cat sa scriu postul asta, sa il editez si sa caut o poza interesanta pe google, ceva reprezentativ, cu semnificatie, dar n-am inca un titlu potrivit si nu mai stiu exact ce vroiam sa scriu. Imi pastrasem o formula isteata de incheiere, dar am uitat-o printre reprizele de somn. Am deschis ochii cu o secunda inainte ca telefonul sa inceapa sa sune.
E destul de oarecum bine. Usor de facut, desi greu de estimat incotro va duce miscarea asta. Nici nu conteaza, cand am hotarat a zecea oara ca asta e “hit bottom”. E asa de bine, sa te simti in proprii bracinari, fie ei si rupti in fund. Imi vine sa ma hlizesc la greu, iar asta nu-i dracie nici un fel de isterie sau nerv scapat pe jos si calcat cu tocul de la pantof. E doar un ochi de sticla scos din sertar si pus pe noptiera. E ranjetul de 5 dimineata, adus la ora 10 seara intr-un misto grav. E trolling sau auto trolling. E secunda in care te-ai pisat pe toata agenda de telefon si pe toata lista de messenger si iti pare rau ca nu mai ai si un cont de facebook, ca vezica te-ar mai tine.
E excelent de bine spre senzational, mi-as deschide o bere in cinstea evenimentului, dar nu merita. Nu-i decat o linie trasa in tarana. Dar sa fiu al naibii, mai ca mi-ar veni sa ies in strada, in viscol sau ce cacat e vantul asta care spulbera zapada, si sa rad si sa dansez si sa ma veselesc ca un nebun, eu si cu Jacques, cu Jef si cu Tina si cu Aretha si cu Phil, si cu Bertand, si cu Jarvis si cu mine.
As aprinde niste artificii si as deschide o sampanie, propriul meu revelion unic si personal. Dar pentru moment ma multumesc cu o tigara si o bere. Si jur ca nu-i rau.
Am ajuns la vorba televiziunilor, m-a luat si anul asta iarna prin surprindere. Doar ca, in cazul meu, eu sunt singurul care e afectat de povestea asta. Cum? Pai in primul rand sunt defectuos echipat. N-am manusi, doar o amarata de pereche subtire pe care am dat 2 lei (!) si pe care o tineam prin masina in caz ca fac vreo pana sa nu ma murdaresc pe maini. Pe urma nu prea am pulorvere groase. Iar la pantaloni bate vantul, crivatul mai precis: numai blugi, nici macar o pereche de pantaloni captusiti, de imi ingheata turloaiele din casa pana la masina. Chiar, de unde dracului se cumpara izmene in orasul asta? Caciula? Sa-i deie Dumnezeu sanatate firmei care mi-a dat promotionalul ala cu Olimpiada de iarna noua-sute-pais’pe. O chestie sintetica, dar mai buna decat nimic. Era la set cu un fular, pe care l-am aruncat, asa cum am facut cu toate fularele pe care le-am primit cadou de craciun in ultimii ani. Bine, unele nu le-am aruncat, le-am dat mai departe cadou, ca sa aiba si altii ce da la randul lor. La incaltari stau bine: din doua perechi de iarna as putea sa fac una buna. Niste ghete care au fost ele bune, dar acum cam intra apa in ele, au talpa excelenta, nu aluneci deloc. In schimb bocancii mei heavy duty de piele ma fac sa ma simt ca pe patine. Eu imprastiat ieri in mijlocul strazii, cu o plasa de cumparaturi risipita prin jur, o imagine de milioane.
Pe langa povestea asta, mai am o problema, care se poate zice ca m-a luat prin surprindere. Pe vreme de ger si viscol se recomanda sa ai provizii in casa, mancare si bautura, in caz ca se intampla sa se blocheze drumurile. Iar daca e sa pleci cu masina, e bine sa ai lopata, patura si rezervorul plin cu benzina. E, chestia e ca sunt intr-o acuta pana de lovele. Si, oricat am incercat, n-am primit ajutoarea in haleala, bere sau benzina, oricat m-as fi milogit. Asa ca acum stau ca un sinistrat prin casa si astept sa vina primavara, sau macar ziua urmatorului salariu. Pana atunci racai la geamul plin de flori de gheata si incropesc din note si notite programul electoral. Pai la cat de surpins am fost de iarna asta nenorocita, n-ar merita sa imi depun candidatura la primarie?
Cand naiba ati aparut ma pe fata mea? Cum indrazniti sa-mi stricati aspectul elegant de om “in his late twenties”, nu “in his early thirties”? Cum puteti ma sa ma cutati pe langa ochi, de parca as fi un simpatic care de treizeci si ceva incoace nu face decat sa zambeasca? Duceti-va voi, mai bine, pe la femeile de 40, ca ele au creme si liftinguri si masti cu castravete! Cum v-am descoperit pe voi, niste riduri nerusinate, care va intindeti din colturile ochilor si catre frunte, sau intre sprancene? Cum am dat de voi in oglinda, ca parca anul trecut nu erati, si suntem abia in Ianuarie?!?
Eh, acum lasa. O sa ne cunoastem mai bine, pentru ca ne vedem in fiecare dimineata la oglinda. O sa va cunoasteti si cu parul ala alb care a inceput sa apara de mai demult pe la tample. Chestia aia rara din varful capului nu-i o chelie, ca ne cunoastem din liceu. N-are tendinte de grandomanie, cel putin deocamdata n-a vrut sa devina mare. Si burta n-o mai asteptati, la cum mananc si cat fumez nici un butoi de bere pe zi nu pare s-o invite. O sa ne impacam mai bine pana la urma: doar voi o sa aduceti si alte prietene la party, iar eu cu petrecerile nu ma mai simt asa de confortabil. O sa ne obisnuim unii cu altii pana o sa va las sa va faceti de cap. Pana o sa preluati voi controlul asupra ochilor si fruntii si colturilor gurii.
Cred ca in curand trebuie sa spun Bun Venit si primei midlife crisis! 
Incepe la minutul 1:15.
AAAAhaaaa!!!!11oneone Are simtul umorului Chuckie asta. Aaa, pardon, Chuck, domnul Chuck, severul domn Chuck. Au domnu’ Chuck, erati chiar aici in spatele meu, vai, domnul Chuck, va rog, glumeam, domnul Chuck, nu, nuuuu!!! Va rog sa iertati domnul Chuck, nuuuuuuuu!!!!!! [blackout]
PS: severul domn Chuck are 71 de ani. 
[via zoso]
Se spune “Nu e in toate mintile”.
Deci personalitatea multipla se poarta. Eu n-am decat o minte, primiti cu plugusorul?
 | ipo on Ete mimoza! |
 | Galway on Ete mimoza! |
| Galway on Ete mimoza! |
 | Galway on Terapie pentru creier |
| Galway on Terapie pentru creier |
