Fucking the fuckers

Imi plac jocurile, m-am dat cu Monopoly cand eram mic si cu Automobilism. Pe urma am incercat poker cinci in mana, dar nu s-a lipit de mine, desi ma distreaza inca ideea de butoi dat cu miere :).

Dupa ce incepi sa lucrezi printr-o oarecare companie, hai sa-i spunem prieteneste firma, hai sa ii zic io golaneste intreprindere sau butic, asam ,nu ne impiedicam in detalii, cand tre sa faca unii cam ce ai spune tu, ca iti zice seful tau ce sa faceti voi, asa. Parca imi venise o raspundere pe deasupra, bai, sa am grija de ce fac astia, ca sunt sefut.

Whateva, deci, amuzant e cand vine trainingul. De people management. Or, mie nu-mi plac oameni random, mie imi plac oameni alesi. De mine, de soarta, eu le-am zis prieteni/prietene, chiar si la iubite. Si, ca sa nu ma pierd in detalii, vine cate o trainerita, mereu femei, la vreo 3 ani diferemta, sa ma analizeze, sa imi faca un profil.

Al naibii sa fiu, mereu raspund sincer la chestionarul lor, mereu ies diferit.

Deci ma schimb, la fiecare 3 ani, ma dau de trei ori peste cap.

Da, raspund corect.

Doar ca, dupa niste cursuri in plus, incep sa raspund asa cum vreau eu sa-mi iasa. As putea sa fiu print, sau cersetor. Fuck the fuckers.

Proprietar vs chirias: motivatia

Romanul prefera sa se puna capra in fata unei banci, sa accepte conditii drastice sau chiar nesimtite din partea acesteia, pentru un credit ca sa-si cumpere casa. In ciuda faptului ca in anumite cazuri locuitul cu chirie e de preferat, romanul vrea casa lui, numai a lui. OK, stiu ca exista argumente pro si contra, ba ca nu-i bine, ca preturile locuintelor sunt supralicitate, ca daca nu mai poti plati rata, ba cae bine ca lasi ceva mostenire copiilor si nu risti sa-ti zica proprietarul sa eliberezi apartamentul in 2 saptamani. Astea le discutam alta data.

Pe mine ma mira dorinta oarba pentru casa proprietate. Si am incercat sa inteleg mecanismul psihologic. Cred ca totul tine de doua resorturi. Primul este unul traditional. In vechime, in comunitatile rurale, generatiile mosteneau o casa, unde stateau cu parintii, pana la insuratoare – casa batraneasca, sau la mine la tara, bordeiul. Apoi, cand tinerii isi inteleiau familii construiau propria casa, iar dupa moartea parintilor bordeiul era de obicei daramat. Al doile motiv pentru insistenta cu care romanul vrea sa stea in casa lui cu atata pasiune tine de perioada totalitara. Pe vremea comunistilor erau putine lucruri pe care puteai sa le posezi. Logica comunista era in adanc conflict cu conceptul de proprietate privata. Printre putinele lucruri pe care le puteai detine personal (nu ma refer la boarfe sau obiecte personale, dar e clarca nu puteai sa ai magazin, carciuma sau orice fel de business) era casa. Si comunistii au avut grija ca orasenii (de multe ori mutanti adusi mai mult sau mai putin fortat tot de la tara, vezi motivul 1 deci) sa aiba apartamente. Si au construit en-gross cutiile de chibrituri ieftine, in stilul clasic heirupist, fara confort. Si au adus si instrumente financiare ieftine ca romanul sa si le poata permite. Romanul n-avea dreptul sa spuna ce vrea pe strada, sa isi aleaga cum vrea locul de munca, sa isi deschida o afacere sau sa isi traiasca viata dupa cum dorea. Dar avea macar o casa a lui.

Astea-s motivele pentru care cuvintele ca imobiliare, credit, teren, apartament, chirie sunt in ziua de azi motivul numarul unu de disputa in discutiile romanului, inaintea politicii, economiei sau fotbalului.